Dimineata

Lasă-mă să-mi amintesc dimineața aia, prima dimineață împreună, în care stăteam îmbrățișați sub pătură, simțind cum aerul rece, tare care intra pe ușa deshisă a balconului ne izbea fețele adormite. Stăteam cu ochii inchiși și auzeam zgomotul mașinilor, orașul care se trezea la viață pentru încă o zi, iar noi am fi vrut să oprim timpul. Da, să fie mereu dimineață, să te știu lângă mine, să-ți simt respirația lângă urechea mea, atingerea buzelor tale pe umărul meu și să nu fim nevoiți să ne ridicăm din patul cald, care parcă vroia să ne vadă acolo  îmbrățișați, de când am intrat în casă.

Mă întorc spre tine și-ți văd ochii, privirea aceea pe care aș vrea s-o descifrez, să nu mai întreb: ''De ce te uiți așa?'' Renunț la întrebare de data asta, momentul e prea superb pentru a-l ruina cu vorbe…