Flowers 2

Just me and my hair

Flowers

Batranete/ Old Age/ Vejez

Acum nu mai conteaza

Era ultima zi din clasa a X-a. Ieseau toti din parcul de langa scoala, unde se intalnisera pentru a o sarbatori impreuna pe una dintre colege.
Asteptand sa se schimbe culoarea semaforului si-au luat la revedere si s-au imbratisat. Si-a dat seama ca Darius nu era deloc afectat de despartirea lor, dar ea s-a apropiat de el si i-a spus: ''Te rog, strange-ma tare in brate, imi va fi dor de tine!''. Darius a raspuns: Dar nu e ultima zi in care ma vei vedea. O sa ne vedem si-n vacanta.''
A doua zi fata s-a trezit cu gandul ca e prima zi de vacanta, prima zi in care nu-l va mai vedea. Si-ar fi dorit ca in acel an sa nu existe vacanta de vara. Dar era imposibil. Urmau trei luni de zile in care stia ca-i va simti lipsa si nu stia cum sa faca sa nu se mai gandeasca la asta.
In vacanta nu s-au mai vazut, iar ea presimtise ca asa va fi. Se intreba oare ce face el acum, oare este vesel, trist, fericit? Nu avea curajul sa-l sune, desi murea de nerabdare sa-i auda vocea si sa stie ce mai face.
O singura data, prin august, si-a luat inima-n dinti si l-a sunat. Telefonul suna, iar degetele ei erau reci si tremurau din cauza emotiei. I-a auzit vocea si a spus: ''Buna, te-am deranjat?''
Intotdeauna intreba asta prima oara, credea ca poate el nu ar vrea sa-i vorbeasca si, de aceea, se sfia uneori sa-l sune, desi stia ca raspunsul la aceasta intrebare va fi intotdeauna: ''Nu!''.
Intr-adevar, el a raspuns: ''Nu! Nu m-ai deranjat!''.
Au vorbit despre lucruri banale, ce au mai facut, ce au reusit sa citeasca pentru anul care urma, iar ea cu greu isi stapanea emotia. Si-au luat la revedere, iar spre surprinderea ei, el i-a spus inainte sa inchida telefonul: ''Chiar ma bucur ca m-ai sunat.''.
Dupa ce e inchis telefonul, zambind ea si-a spus cu voce tare: ''Vezi? Bine ca ai sunat. S-a bucurat ca vroiai sa stii ce mai face.''
In septembire, cu o zi inainte de inceperea noului an scolar, s-au revazut alaturi de cativa colegi. Cand l-a vazut pe Darius si-a dat seama cat de mult ii simtise lipsa si ca iubirea ei reinvia, fiind acum si mai mare. Era fericita! Nu stia cum vor sta lucrurile intre ei in viitor, dar pe moment se bucura ca-l revede, dupa cele trei luni de vacanta care i se parusera eterne. Nu stia, din pacate, suferinta si lacrimile care aveau sa urmeze.

The Road

Nubes

Shoes

Curiosity

Plictiseala

Din nou una din acele zile in care ma plictisesc, mai mult pentru ca e urat afara si mi se transmite o stare de lene si plictiseala...Incerc sa desenez ceva si nu-mi iese. Trebuie sa-mi fac bagajul pentru ca voi pleca la tara. Haine, o carte si aparatul incarcat. E tot ce am nevoie! :D
Va doresc weekend placut!

***

 De nuevo uno de esos dias en la cual me aburro, mas porque afuera hace feo y se me da un estado de flojera y aburriemiento...Trato de dibujar algo y no me sale. Tengo que hacer mi maleta porque ire al campo. Ropas, un libro y mi camara con la bateria cargada. Es todo lo que necesito!
Les deseo un lindo fin de semana!

Ferestre

Muzeul Satului/ El Museo del Pueblo

 Muzeul Satului este unul din locurile mele preferate din Bucuresti. Ieri am mers a doua oara in vizita si din pacate, ploua. Mi-a parut rau ca vremea a fost asa posomorata, dar pana la urma am reusit sa trec peste si sa ma bucur de ceea ce vedeam. Ma simteam in alta lume, o lume pe care doar bunicii o cunosc. Desi stiu cum este la tara (am copilarit mai mult acolo), la muzeu ma simteam surprinsa, atrasa de tot ceea ce insemna interiorul caselor. (Nu am avut voie sa fotografiem interiorul). In camere se gaseau paturi vechi, covoare taranesti, razboiul de tesut, soba, ustensile de catit etc. Intr-o casa din secolul al XIX-lea, exista o masa mica, joasa, rotunda cu trei scaunele langa. Era exact asa cum imi imaginasem masa familiei Moromete din romanul lui M. Preda.
 Am decis sa nu editez fotografiile, deoarece imi plac foarte mult si asa. :) Sper sa va placa si voua.
Va doresc o zi de luni cat mai frumoasa!

****Espanol

El Museo del Pueblo es uno de mis lugares favoritos de Bucarest. Ayer fui por la segunda vez a visitarlo y lamentablemente, llovia. :( Me dio pena que el tiempo era tan sombrio, pero al final logre dejar esto atras y disfrutar de lo que veia. Me sentia en otro mundo, tan diferente de lo que vivo hoy, un mundo que es conocido solamente de mis abuelos. Aunque se como es vivir en el campo (pase una parte de mi ninez alla), en el museo me sentia sorprendida, atraida de todo lo que estaba en el interior de las casas.(Era prohibido fotografiar el interior.) En las habitaciones se encontraban viejas camas, alfombras campesinas,el telar, la estufa, instrumentos para cocinar etc. En una casa del siglo XIX, habia una mesa pequena, baja con tres pequenas sillas. Eran exactamente como me habia imaginado la mesa de la familia Moromete de la novela de Marin Preda. (Es una novela rumana, que se relaciona con la vida familiar en la temporada de la Segunda Guerra Mundial. El destino de la familia es muy triste, la familia llega a dividirse por culpa de la fortuna y las tierras.)
Decidi no editar las fotografias porque me gustan asi tambien. Espero que a ustedes tambien los va a gustar.
 Que tengan un lindo lunes! :)